Cash News Logo

Decizie importantă pentru Europa – BCE ar putea anunţa prima majorare de dobândă de după 2023

Economie11 iunie 2026, 10:55
Decizie importantă pentru Europa – BCE ar putea anunţa prima majorare de dobândă de după 2023

Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să anunţe joi la ora 14:15 (12:15 GMT) decizia de politică monetară, iar analiştii se aşteaptă ca gardienii euro să majoreze dobânzile pentru prima dată după 2023, în contextul creşterii bruşte a preţurilor de consum în zona euro, transmite DPA.

Dobânda de politică monetară a BCE, importantă pentru cei care au economii și pentru bănci, s-a situat la nivelul de 2% de la mijlocul anului 2025, scrie Agerpres.

Însă șocul prețului petrolului, rezultat în urma războiului din Iran, a impulsionat în mod semnificativ inflația în zona euro. În luna mai, prețurile de consum au fost cu 3,2% mai mari decât în luna mai a anului trecut, potrivit Eurostat. Aceasta înseamnă că ținta BCE, care vizează o rată a inflației de 2% în zona euro pe termen mediu, a fost depășită semnificativ, iar presiunea asupra băncii centrale este în creștere. Comparativ, în luna februarie, rata anuală a inflației în zona euro era de 1,9%.

Războiul din Iran a impulsionat până acum inflația în principal prin intermediul prețului petrolului și a provocat o creștere rapidă a prețurilor la energie, dar au crescut și prețurile la servicii. Economiștii se tem de o creștere generală a prețurilor deoarece firmele transferă creșterea costurilor energiei și transportului asupra clienților.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a subliniat în repetate rânduri că banca centrală este pregătită să acționeze dacă este necesar. Dobânzile mai mari ale BCE ar face ca împrumuturile să fie mai scumpe pentru consumatori și întreprinderi, ceea ce ar putea reduce cererea și atenua inflația. În același timp, dobânzile mai mari ar reprezenta o povară pentru economia slăbită a zonei euro, care suferă de pe urma consecințelor războiului din Iran și s-a contractat în mod surprinzător în primul trimestru.