Pe fondul unei inflații în creștere accelerată, Fed Chair Kevin Warsh și Comitetul Federal pentru Piața Deschisă (FOMC) se confruntă cu presiunea de a stabiliza economia. În ciuda speculațiilor, există modalități prin care banca centrală americană poate influența costurile de împrumut și, implicit, rata inflației, fără a ajusta direct rata fondurilor federale. Două strategii neconvenționale se conturează ca posibile soluții.
**Contextul inflaționist și schimbarea la conducerea Fed**
Escaladarea tensiunilor geopolitice, în special războiul din Iran inițiat de administrația Trump, a perturbat grav lanțul de aprovizionare global cu energie. Această criză a propulsat rata inflației în SUA la un maxim al ultimilor trei ani, atingând 4.2% în luna mai. Această evoluție a determinat o schimbare radicală în strategia FOMC, care anterior adopta o politică monetară relaxată, caracterizată prin reduceri succesive ale dobânzilor. Ultimele șase reduceri, operate între septembrie 2024 și decembrie 2025, au fost însoțite de o declarație de intenție care sugera continuarea easing-ului.
Cu toate acestea, prima ședință a FOMC sub conducerea lui Kevin Warsh, succesorul lui Jerome Powell, a marcat o absență notabilă a declarației de easing. Mai mult, proiecțiile economice trimestriale, cunoscute sub numele de „dot plot”, indică faptul că majoritatea membrilor FOMC anticipează o creștere a ratelor dobânzilor până la sfârșitul anului 2026. Dintre cei 18 membri care au oferit proiecții, nouă au indicat o țintă mai ridicată pentru rata fondurilor federale.
**Metoda 1: Deleveraging-ul Bilanțului Băncii Centrale**
Una dintre prioritățile declarate ale lui Kevin Warsh este reformarea Fed, iar reducerea masivă a bilanțului băncii centrale, care în prezent se ridică la aproximativ 6.74 trilioane de dolari, este o componentă cheie. După criza financiară, bilanțul Fed a crescut exponențial, ajungând la aproape 9 trilioane de dolari în aprilie 2022. Chiar și după un ciclu de creștere a ratelor și de reducere cantitativă (quantitative tightening), care a eliminat peste 2 trilioane de dolari din active, bilanțul rămâne la un nivel semnificativ.
Strategia propusă de Warsh implică vânzarea unei porțiuni considerabile din titlurile de stat americane pe termen lung și din obligațiunile ipotecare deținute de Fed. Conform principiilor de bază ale pieței de capital, prețurile obligațiunilor și randamentele acestora sunt invers proporționale. Astfel, vânzarea masivă de titluri de stat ar duce la scăderea prețurilor acestora și, implicit, la creșterea randamentelor. Această creștere a randamentelor pe termen lung ale obligațiunilor de stat poate contribui la creșterea costurilor de împrumut la nivel general, fără o intervenție directă asupra ratei fondurilor federale.
**Metoda 2: Reducerea Transparenței și a Ghidajului Prospectiv**
O altă reformă implementată de noul Fed Chair este reducerea deliberată a oferirii de ghidaj prospectiv (forward guidance). Spre deosebire de predecesorul său, Powell, care oferea indicii clare despre direcția viitoare a politicii monetare, Warsh preferă să prezinte fapte economice și să lase piețele financiare să reacționeze. Eliminarea „dot plot”-ului și a declarațiilor explicite despre intențiile politicii monetare poate crește volatilitatea pe piața obligațiunilor.
Această lipsă de transparență, combinată cu inflația ridicată, ar putea determina investitorii să solicite randamente mai mari pentru deținerea de titluri de stat americane, ceea ce, în consecință, ar putea duce la o ușoară creștere a ratelor de creditare. Astfel, prin modificarea modului de comunicare și prin renunțarea la predictibilitatea oferită de ghidajul prospectiv, Fed poate influența indirect costurile de împrumut.
În concluzie, Fed Chair Kevin Warsh și FOMC dispun de instrumente indirecte, dar puternice, pentru a contribui la stabilizarea prețurilor. Deleveraging-ul bilanțului și reducerea transparenței sunt strategii subtile care pot genera o creștere a costurilor de finanțare, fără a fi necesară o modificare explicită a ratei fondurilor federale.