♦ În paralel, în acţionariat sunt prezente şi societăţi de investiţii financiare şi administratori de active locali. Infinity Capital Investments deţine 3,95% din capital, participaţie evaluată la circa 810 milioane de lei, în timp ce Lion Capital controlează 1,95%, adică aproximativ 400 milioane de lei. Transilvania Investments Alliance are 1,36% din bancă, echivalentul a aproape 280 milioane de lei.
Fondurile de pensii private din România au ajuns să concentreze participaţii cumulate de aproximativ 20% din capitalul BRD – Groupe Société Générale, confirmând rolul tot mai important al acestor investitori în structura marilor companii listate şi în echilibrul de putere din piaţa de capital.
Conform structurii acţionariatului la 31 ianuarie 2026, publicată de BRD odată cu AGA, şase fonduri de pensii Pilon II deţin împreună 20,56% din bancă. La o capitalizare bursieră de aproximativ 20,5 miliarde de lei, pachetul acestora valorează peste 4,2 mld. lei, ceea ce le transformă în cel mai important bloc de acţionari după investitorul strategic.

