Microfinanțarea nu și-a îndeplinit promisiunea timpurie pentru miliarde de oameni săraci ai lumii, dar problema nu este că microcreditarea ar fi inerent defectuoasă. Problema este că un instrument umanitar util este prea des transformat într-o industrie a creditării orientată spre profit. Conduc o mică organizație non-profit, bazată pe credință, care lucrează prin biserici în comunități sărace, unde mulți oameni trăiesc cu mai puțin de 3 dolari pe zi. Din experiența noastră, microcreditarea poate schimba vieți atunci când trei elemente sunt menținute.
În primul rând, scopul trebuie să fie emanciparea, nu profitul. Un program ar trebui să devină sustenabil, dar sustenabilitatea nu trebuie să fie singurul obiectiv. Asociațiile bisericești pot agrega și vinde acele bunuri în vrac, oferind familiilor randamente mai bune, reducând puterea intermediarilor și scăzând costurile. În al doilea rând, creditele trebuie să vină însoțite de formare și relații de grijă. Multe familii au nevoie de mai mult decât capital; au nevoie de coaching, încurajare, credință și ajutor pentru a construi obiceiuri care să depășească mentalitatea de sărăcie și să susțină creșterea veniturilor. În al treilea rând, instituțiile locale contează. Unii împrumutați rambursează în cereale, ouă sau chiar în animale vii. Aceste aranjamente, deși pot părea neconvenționale, reflectă realitățile economice ale comunităților deservite și pot fi gestionate eficient de organizații locale bine conectate.