Cash News Logo

Perspective asupra Bursei de Valori București: Optimism și Prudență

Piața Românească (BVB)13 mai 2026, 00:07
Perspective asupra Bursei de Valori București: Optimism și Prudență

„Este clar şi că aprecierile din ultimele luni şi ultimii ani au venit pe seama expansiunii multiplilor, adică investitorii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru o unitate de profit sau, în unele cazuri, pentru o unitate viitoare pentru că nu toate companiile au profit“.

Indicele BET a depăşit pentru prima dată pragul de 30.000 de puncte la începutul acestei săptămâni, atingând un nivel istoric care ridică însă şi întrebarea firească: ce mai poate alimenta creşterea de aici? Leul slăbit, dividendele de sezon, dezechilibrul dintre cerere şi ofertă şi presiunile inflaţioniste care împing economiile spre acţiuni sunt factorii care mai pot susţine noi creşteri, însă fundamentele lipsesc, iar evaluările companiilor listate nu mai oferă acelaşi confort ca în trecut, spune Alexandru Combei, director de investiţii la BRD Asset Management, al doilea cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, cu active de 9,4 mld. lei la finele lunii martie.

„Poate nu întâmplător s-a apreciat bursa în contextul în care leul s-a depreciat, adică s-a comportat asemenea burselor dezvoltate. Urmăriţi de exemplu Japonia: când yenul se depreciază, indicele Nikkei creşte fiindcă, în general, economia devine mai competitivă. Activele ţării devin mai ieftine pentru străini, fie că sunt acţiuni sau titluri de stat în lei“, explică Alexandru Combei.

Bursa locală a marcat noi maxime în pofida unui tablou macroeconomic complicat, marcat de un deficit bugetar ridicat, criză politică şi o monedă naţională aflată în declin. Creşterea a fost susţinută de fondurile de pensii cu alocări lunare consistente, de un număr tot mai mare de investitori de retail, de calmarea apelor politice după moţiunea de cenzură de săptămâna trecută, de un context extern relativ favorabil şi de structura indicelui BET, dominat de companii din energie şi utilităţi, care au de câştigat de pe urma scumpirii materiilor prime.

„Sezonalitatea ajută în această perioadă de mai-iunie, când avem sezonul dividendelor la Bucureşti. Pe de altă parte, randamentele nu mai sunt foarte ridicate faţă de ce aveam în trecut. (...) Este clar şi că aprecierile din ultimele luni şi ultimii ani au venit pe seama expansiunii multiplilor, adică investitorii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru o unitate de profit sau, în unele cazuri, pentru o unitate viitoare pentru că nu toate companiile au profit.“

Invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi, Alexandru Combei a dat de înţeles că se aşteaptă la un tablou mixt în sezonul raportărilor pentru trimestrul întâi: producătorii de energie ar putea raporta cifre solide faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă companiile legate de economia reală riscă să dezamăgească – datele macro nu le susţin, iar profiturile ar putea fi firave sau inexistente în unele cazuri.

„Nu văd foarte mulţi factori fundamentali (de creştere în restul anului – n.r.), este o chestiune de flux până la urmă. îmi este greu să văd un factor pozitiv – poate contextul extern să continue. Trăim însă într-un mediu inflaţionist, iar ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu amplifică presiunile inflaţioniste, deci este posibil ca oamenii să caute în continuare refugiu în bursă pentru a se proteja de inflaţie“, continuă reprezentantul BRD AM.

Economia oferă puţine argumente contrare. Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România s-a deteriorat puternic în martie, anticipaţiile inflaţioniste au urcat, iar prognoza de creştere economică pentru 2026 a fost revizuită în jos la doar 0,7%. Rata anuală a inflaţiei a urcat la aproape 10% în martie, revenind pe creştere după cinci luni de scădere, potrivit datelor INS.

„Este posibil să continue şi partea de fluxuri, în sensul că avem această discrepanţă între cerere şi ofertă. Avem o cerere ridicată din partea investitorilor, atât de retail, cât şi instituţionali, iar oferta este limitată şi scade pe măsură ce trece timpul. Deci suntem într-un context favorabil din punctul acesta de vedere“, adaugă Combei.