Piețele financiare globale par să ignore costurile economice semnificative ale pierderii biodiversității, un fapt care ar putea expune numeroase țări la riscul de default al datoriilor, conform unui nou studiu publicat în revista Nature. Deși degradarea mediului este recunoscută ca un risc financiar major, piețele de datorie suverană nu dispun în prezent de mecanisme de evaluare a acestor impacturi, lăsând active în valoare de 83 de trilioane de dolari susceptibile la o evaluare incorectă.
O echipă de economiști, condusă de universitățile din Sussex, Sheffield și Heriot-Watt, a ajustat ratingurile de credit ale S&P Global pentru a include impactul daunelor ecologice. Aceștia au constatat că, chiar și un colaps parțial al polenizatorilor sălbatici, al pescuitului marin și al pădurilor tropicale ar putea crește plățile anuale de dobânzi la datoriile suverane cu 162 de miliarde de dolari. Mediile bogate în biodiversitate oferă ceea ce economiștii numesc „servicii ecosistemice”, contribuții valoroase precum polenizarea culturilor de către insecte și susținerea lanțului valoric al fructelor de mare de către oceane. Pierderea acestor servicii implică costuri substanțiale.
**Impactul Economic al Defrișărilor și Dispariției Speciilor**
Estimările conservatoare ale cercetătorilor arată că un colaps parțial al pescuitului, al polenizării sălbatice și al exploatării forestiere tropicale ar putea genera o scădere a PIB-ului global de 2 trilioane de dolari anual. O astfel de pierdere a biodiversității ar duce la scăderea ratingului de credit al Indiei cu patru trepte, în timp ce cel al Chinei ar coborî cu 5,5 puncte pe o scară de 20 de puncte. Implicațiile pentru costurile de deservire a datoriei sunt considerabile, India urmând să plătească anual cu 49 de miliarde de dolari mai mult, iar China cu 70 de miliarde de dolari.
Cercetătorii avertizează că scăderea ratingurilor de credit și creșterea riscului suveran determină piețele să solicite prime de risc mai mari, ceea ce înseamnă că guvernele – și, în cele din urmă, contribuabilii – plătesc mai mult pentru a se împrumuta. Profesorul Matthew Agarwala, de la Universitatea din Sussex, subliniază: „Nu doar finanțiștii vor pierde. Pe măsură ce pierderea naturii reduce performanța economică, va deveni mai greu pentru țări să își achite datoriile, punând presiune pe bugetele guvernamentale și forțându-le să crească taxele, să reducă cheltuielile sau să alimenteze inflația.” Consecințele pot fi sumbre, guvernele confruntându-se cu o alegere dificilă: să plătească acum, investind în recuperarea naturii, sau să plătească mai târziu prin costuri de împrumut mai mari.
**Ratinguri de Credit Ignorate și Riscul de Catastrofă Financiară**
Ratingurile suverane evaluează capacitatea țărilor de a rambursa datoriile, influențând direct costul împrumuturilor guvernamentale și, implicit, povara pe umerii contribuabililor. Spre exemplu, în Marea Britanie, 11 pence din fiecare liră colectată din taxe se duc la plata dobânzilor la datoria națională, o sumă mai mare decât cea alocată educației, apărării, ordinii publice și siguranței sau mediului. Ratingurile suverane pot influența, de asemenea, costul împrumuturilor la nivelul întregii economii, cu implicații pentru afaceri, instituții financiare și fonduri de pensii.
În timp ce ratingurile suverane servesc drept sistem de avertizare timpurie pentru investitori în perioade de instabilitate politică, războaie sau datorii nesustenabile, acestea au ignorat sistematic consecințele degradării ecologice. Profesorul Pati Klusak, de la Edinburgh Business School, afirmă: „Criza financiară globală din 2008 a fost un exemplu al ceea ce se întâmplă atunci când piețele și agențiile de rating ignoră riscuri noi. Prin integrarea științei ecologice în modelele de rating de credit, munca noastră relevă faptul că sistemul financiar riscă să se îndrepte, din nou, spre o catastrofă dormind pe picioare.”
**Necesitatea Integrării Riscurilor de Mediu în Analiza Financiară**
În ultimii cinci ani, echipa de cercetare a dezvoltat tehnici de inteligență artificială pentru a integra știința mediului în evaluările riscului de credit. Rezultatele indică faptul că Indonezia, Bangladesh, India, China și Malaezia s-ar putea confrunta cu retrogradări de patru până la șase trepte în scenariul unui colaps parțial. Dr. Matt Burke, de la Sheffield University Management School, subliniază necesitatea unei comunicări mai eficiente între oamenii de știință de mediu și piețele financiare, menționând că, deși „finanțarea biodiversității” devine un termen la modă, majoritatea cercetărilor ignoră știința de bază, ritmul pierderii naturii și consecințele asupra oamenilor și a traiului acestora.
Studiul, care acoperă 23 de țări ce reprezintă 5,5 miliarde de oameni, avertizează că retrogradările determinate de pierderea biodiversității ar crește plățile anuale de dobânzi la datorie cu peste 162 de miliarde de dolari, echivalentul a aproape trei sferturi din ajutorul global pentru dezvoltare externă, și ar expune multe națiuni riscului de default suveran. Dacă aceste costuri suplimentare de deservire a datoriei ar fi acoperite prin noi impozite, acestea ar consuma aproximativ 1,8% din venitul net mediu al indonezienilor, ajungând la 2,3% în Malaezia și 2,5% în India.
Comparativ cu ținta Cadru global pentru biodiversitate al ONU de a mobiliza 200 de miliarde de dolari anual la nivel global, studiul adaugă dovezi crescânde că protejarea naturii este mult mai puțin costisitoare decât pierderea ei. Lucrarea solicită autorităților de reglementare, băncilor centrale și agențiilor de rating de credit să integreze riscurile financiare legate de natură și climă în evaluările standard de risc. Arend Kulenkampff, liderul proiectului de finanțare inovatoare la NatureFinance, concluzionează: „Protejarea naturii costă mult mai puțin decât pierderea ei. Totuși, acest adevăr simplu rareori ajunge în deciziile financiare care îi determină soarta. Pentru statele suverane confruntate cu dificultăți financiare, miza este existențială: defrișarea pădurilor, a pășunilor și a bazinelor hidrografice pentru a deservi datoria de astăzi distruge însăși fundația solvabilității viitoare. Această cercetare există pentru a face acest cost vizibil înainte de a fi prea târziu.”