În ciuda varietății enorme de limbi vorbite în întreaga lume, anumite tipare gramaticale continuă să apară. Un nou studiu constată că aproximativ o treime dintre "universaliile lingvistice" de lungă durată sunt susținute de dovezi statistice puternice atunci când sunt testate folosind metode evolutive moderne.
O echipă internațională de cercetare condusă de Annemarie Verkerk (Universitatea Saarland) și Russell D. Gray (Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă) a analizat 191 de universali propuse folosind Grambank, cea mai mare bază de date de caracteristici gramaticale asamblată vreodată. Setul lor de date a acoperit peste 1.700 de limbi.
În cercetările anterioare, lingviștii au încercat să evite similitudinile dintre limbile înrudite sau apropiate, selectând eșantioane din regiuni îndepărtate. Deși utilă, această abordare nu elimină complet conexiunile ascunse dintre limbi. De asemenea, poate slăbi rezultatele statistice și nu reușește să dezvăluie modul în care limbile se schimbă în timp.
Pentru a aborda această problemă, cercetătorii au folosit analize spatio-filogenetice bayesiene, care țin cont atât de ascendența comună, cât și de influența geografică. Această abordare oferă un nivel mult mai ridicat de rigoare statistică decât majoritatea studiilor anterioare.
Limbile nu evoluează aleatoriu
"În fața unei diversități lingvistice uriașe, este intrigant să descoperim că limbile nu evoluează aleatoriu", spune Verkerk. "Mă bucur că diferitele tipuri de analize pe care le-am făcut au converg către rezultate foarte similare, sugerând că schimbarea limbii trebuie să fie o componentă centrală în explicarea universalilor."
Constatările arată un sprijin puternic pentru mai multe tipare recurente. Acestea includ preferințe de ordine a cuvintelor, cum ar fi dacă verbele vin înainte sau după obiecte, și structuri ierarhice, cum ar fi modul în care sunt marcate relațiile gramaticale în cadrul propozițiilor. Important este că aceste tipare au apărut în mod repetat în limbi fără legătură din diferite părți ale lumii. Această repetare sugerează că există constrângeri profunde care ghidează modul în care oamenii organizează limbajul.
Autorul principal Russell Gray a reflectat: "Am discutat dacă să scriem acest lucru ca o lucrare pe jumătate goală - 'uite câte universali propuse nu se susțin' - sau o lucrare pe jumătate plină - 'există un sprijin statistic solid pentru aproximativ o treime'. În cele din urmă, am ales să evidențiem tiparele care evoluează în mod repetat, arătând că presiunile cognitive și de comunicare comune împing limbile către un set limitat de soluții gramaticale preferate."
Prin identificarea universalilor care rezistă cu adevărat testelor riguroase, studiul ajută la restrângerea focalizării pentru cercetările viitoare. Acesta indică oamenilor de știință forțele cognitive și de comunicare subiacente care modelează limbajul uman.