Cruciada Europei pentru energie curată s-a lovit de un zid creat chiar de ea. Liderii UE s-au angajat să reducă emisiile cu 90% până în 2040, dar pe măsură ce facturile la electricitate cresc și fabricile se clatină, consensul politic, care odată părea de nezdruncinat, începe să se crape. Ceea ce a început ca o ambiție climatică se transformă într-o rebeliune economică.
Luna viitoare, liderii mondiali se vor reuni pentru COP30 – conferința climatică în cadrul căreia țările își asumă angajamente politice și financiare în încercarea de a opri ceea ce mulți consideră a fi o distrugere planetară ireversibilă. Anul acesta, UE a întârziat neobișnuit de mult finalizarea ultimei runde de angajamente. Motivul acestei întârzieri a fost un val crescând de critici din partea unor state membre UE care au început să simtă efectele costurilor de tranziție.
Publicitatea spunea că trecerea la energie eoliană și solară va reduce facturile la electricitate. Realitatea sugerează că a fost invers: energia eoliană și solară trebuie susținută de o generare de bază, iar această generare are nevoie de sprijin financiar pentru a rămâne disponibilă atunci când este nevoie, adăugând la facturile de electricitate în loc să le reducă. Guvernele au crescut, de asemenea, impozitarea electricității pentru a putea sprijini financiar acea tranziție care, se spune, va face în cele din urmă energia foarte ieftină. Acel moment este departe în viitor, dacă va veni vreodată.
Între timp, europenii se luptă să se descurce, deoarece atunci când energia este scumpă, totul este scump. Liderii lor se luptă să-și convingă alegătorii că ar trebui să suporte mai multă suferință pentru ca tranziția să funcționeze – cu excepția faptului că nu există nicio certitudine că va funcționa, chiar și cu mai multă suferință financiară.
Motivul: dependența copleșitoare a UE de importuri. Uniunea Europeană, spre deosebire de China, nu poate urmări tranziția energetică sigură, știind că își folosește propriile resurse și își stimulează propria economie. Uniunea Europeană depinde aproape în întregime de resurse din străinătate pentru a urmări tranziția energetică pe care o consideră vitală și incontestabil necesară.
Pentru a fi corectă, China a exagerat cu stimularea economică prin stimularea industriilor legate de tranziție. În Europa, se întâmplă opusul: dependența de materii prime și componente importate, care rezultă din costurile în creștere ale energiei locale, care dăunează competitivității producătorilor locali, a dus la o deindustrializare treptată.
Această deindustrializare este cea care a pus liderii naționali împotriva organului central de conducere al blocului și a oprit impulsul pentru noi angajamente net-zero înainte de COP30. Consensul asupra naturii incontestabile a tranziției a dispărut cam mult.
"Există o îngrijorare că costul reglementărilor de reducere a emisiilor ar putea alimenta inflația, alături de costurile ridicate ale energiei, care au afectat deja competitivitatea industrială a UE", a declarat un reprezentant BloombergNEF publicației sale soră, comentând dificultățile UE în finalizarea țintelor de reducere a emisiilor pentru 2040.
Acestea ar fi trebuit să fie finalizate săptămâna trecută, și a fost, într-un fel – cu unele concesii destul de majore pentru criticii traiectoriei politice actuale a blocului. Cu doar un an în urmă, aceste concesii ar fi fost de neconceput. Acum, ele sunt doar începutul a ceea ce ar putea ajunge să fie o dezmembrare a narațiunii net-zero.
Interdicția din 2035 privind vânzările de mașini cu motoare cu combustie internă, de exemplu, va fi supusă unei revizuiri pentru a vedea dacă este încă realizabilă, ceea ce nu este și nu a fost niciodată, în ciuda tuturor subvențiilor acordate producătorilor și cumpărătorilor de vehicule electrice. Chiar și cu toate aceste subvenții, mașinile electrice rămân o mică parte din flota totală de mașini de pe drumurile UE.
Creditele de carbon au fost, de asemenea, discutate ca mijloc de a urmări ținta net-zero pentru 2040, în loc de reduceri directe ale emisiilor, ceea ce unii lideri naționali susțin că ar distruge economiile lor – și nu se înșală.
"Aceste propuneri ideologice [ținta climatică pentru 2040] sunt o dovadă în plus că birocrații de la Bruxelles au pierdut deja contactul elementar cu realitatea. Nu au nicio idee despre pericolul economic în care se află industria europeană și, din păcate, cea slovacă", a declarat luna trecută ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, în comentarii despre discuțiile privind ținta net-zero. Această declarație sinceră reflectă opiniile multor directori de afaceri nu numai din Slovacia, ci din întreaga UE. Avertismentele cu privire la competitivitatea compromisă din cauza costurilor exorbitante ale energiei au plouat asupra Bruxelles-ului de ani de zile.
Bruxelles, adică Comisia Europeană, a promis că va face ceva în acest sens, dar fără a interfera cu planurile sale de reducere a emisiilor. Până acum, cel mai bun lucru pe care l-a găsit este extinderea sistemului de comercializare a emisiilor, care ar duce la creșteri suplimentare ale costurilor, deoarece penalizează sectorul transporturilor și gospodăriile pentru utilizarea energiei din hidrocarburi, și reducerea birocrației pentru energia eoliană și solară.
Energia eoliană și solară, apropo, se confruntă cu dificultăți, deoarece supracapacitatea duce mai frecvent la prețuri negative ale electricității, ceea ce a compromis rentabilitatea dezvoltatorilor și operatorilor, determinându-i să își regândească planurile de investiții viitoare.
Conducerea UE are multe pe cap, iar numele mesei este Verificarea realității.
"Avem nevoie de decarbonizare, dar decarbonizarea nu trebuie să însemne niciodată deindustrializare", a declarat recent ministrul german de finanțe. Acesta este un puzzle destul de complicat.