Piața petrolieră dă semne de redresare timpurie, odată cu reluarea traficului naval în Strâmtoarea Hormuz, în urma memorandumului de înțelegere semnat între SUA și Iran. Analizele se concentrează acum pe monitorizarea mișcărilor navelor, costurile de asigurare, eforturile de deminare și activitatea de încărcare în terminalele din Golf, toate acestea fiind esențiale pentru normalizarea comerțului. Criza actuală a accelerat, de asemenea, eforturile producătorilor din Golf și ale importatorilor de energie de a-și reduce dependența de cel mai important punct de sufocare al petrolului la nivel mondial.
Acordul cu Iranul a oferit un impuls imediat piețelor, cu o creștere a acțiunilor și o scădere a prețurilor petrolului. Totuși, sustenabilitatea acestor câștiguri economice depinde în mare măsură de fluiditatea traficului prin Strâmtoarea Hormuz. Potrivit companiei de inteligență maritimă Windward, în orele imediat următoare semnării memorandumului, pe 18 iunie, s-a observat o revigorare a traficului naval. Michelle Wiese Bockmann, analist principal la Windward, a declarat că 18 nave au tranzitat strâmtoarea între 17 iunie și 18 iunie, un semn de încredere în acord. Printre acestea s-au numărat un tanc de gaz natural lichefiat (GNL) sub pavilion francez, două tancuri sub pavilion Hong Kong, un transportor de vehicule sub pavilion italian, un petrolier sub control japonez și mai multe petroliere sub pavilion saudit. Zece dintre aceste nave se aflau în curs de ieșire, după ce fuseseră blocate în Golful Persic timp de 109 zile din cauza războiului declanșat de loviturile aeriene americane și israeliene asupra Iranului pe 28 februarie. Înainte de conflict, aproximativ 20% din aprovizionarea mondială cu petrol, precum și cantități mari de GNL, fertilizatori și alte produse și mărfuri esențiale, tranzitau prin Strâmtoarea Hormuz.
**Un „Picătură” de Nave**
„Va începe ca o picătură, dar cu siguranță este un semn foarte bun, un semn timpuriu că există încredere pentru tranzitul de ieșire”, a afirmat Bockmann. „Tranzitul a fost în medie de aproximativ șapte nave pe zi în primele două săptămâni ale lunii iunie, până când am primit vestea acestui acord [pe 14 iunie]. Volumul total de tranzit în iunie depășește deja cele 156 de nave pe care le-am urmărit în luna mai. Cu siguranță vedem totul luând amploare”, a adăugat ea. Ben Cahill, membru senior non-rezident la Atlantic Council's Global Energy Center, a subliniat că această „picătură” trebuie să crească pentru ca speranța unei dividende economice a păcii să fie realizată. „Totul se rezumă la traficul de petroliere. Acordurile pe hârtie nu contează prea mult dacă nu pun din nou petrolul în mișcare prin Strâmtoarea Hormuz, deoarece asta va fi ceea ce toată lumea va monitoriza – numărul de petroliere care ies din strâmtoare pentru a transporta petrol, gaz și alte produse pe piață”, a declarat el pentru RFE/RL. „Dar, de asemenea, intrarea petrolierelor în strâmtoare este importantă, deoarece atunci vor fi reluate operațiunile normale de încărcare și producția de petrol și gaze din amonte în întreaga Orientului Mijlociu poate fi reluată. Trebuie să fim atenți la traficul bidirecțional de petroliere”, a adăugat el.
Acesta este un test real. Companiile de transport maritim trebuie să aibă încrederea că, dacă navele lor intră în Golful Persic, nu vor rămâne blocate acolo din nou din cauza unei reizbucniri a ostilităților. Este esențial pentru repornirea încărcării de petroliere din facilitățile portuare irakiene, kuweitiene și saudite, și pentru ca GNL-ul din Qatar să fie pus în mișcare. Conform acordului, Washingtonul a emis, de asemenea, o derogare de la sancțiuni privind petrolul iranian, oferind un alt impuls economic potențial. Windward a monitorizat, de asemenea, nave iraniene care tranzitau strâmtoarea, precum și GNL-ul și petrolierele sub control iranian care se îndreptau spre vest din Asia de Sud-Est prin Strâmtoarea Malacca – aparent încrezătoare în capacitatea de a se aproviziona din porturile iraniene acum că blocada navală americană asupra porturilor și apelor iraniene a fost ridicată.
**Primul Test Este pe Mare**
Dar buna dispoziție durează doar cât timp durează acordul. „Există un element de demonstrație a conceptului în toate acestea”, a declarat Naysan Rafati, analist senior pentru Iran la International Crisis Group, pentru RFE/RL. „Primul test este pe mare. Începe să crească traficul în Hormuz? Iranienii continuă să hărțuiască sau să lanseze drone asupra navelor? Permite SUA navelor iraniene să treacă de cordonul naval?”, a adăugat el. Alte teste cheie ale viabilității tranzitului prin strâmtoare includ primele de asigurare, prezența minelor marine și problema taxelor vamale. Textul memorandumului SUA-Iran stipulează: „Traficul navelor comerciale va începe imediat și, luând în considerare necesitatea eliminării obstacolelor tehnice și militare și deminării de către Republica Islamică Iran, va fi restabilit în termen de 30 de zile”. Dar, în această etapă, nu există detalii despre când va începe deminarea și cine o va efectua. Acordul prevede, de asemenea, că Iranul a acceptat tranzitul fără taxe prin Strâmtoarea Hormuz timp de 60 de zile, în așteptarea unor discuții suplimentare cu negociatorii americani. Bockmann a menționat că ruta sudică prin strâmtoare se află în apele omaneze și că, odată ce aceasta va fi deminată, problema taxelor vamale va deveni neimportantă. Teheranul a vorbit despre impunerea unor „taxe de servicii maritime” în cooperare cu Oman, dar Bockmann a precizat: „Nu cred cu adevărat că acest lucru va fi acceptat”. Cu privire la asigurări, ea a declarat pentru RFE/RL că este „prea devreme să spunem” dacă costurile vor începe să scadă. „Știm că primele suplimentare, care fac parte din riscurile de război pentru intrarea în așa-numitele zone listate, sunt recalculate zilnic. Și reprezintă un procent din valoarea corpului navei. Și înainte de război, erau mai puțin de 1% din valoarea corpului navei. Apoi am văzut că au ajuns între 3% și 5%, uneori chiar 10%”, a spus ea, adăugând că o revenire la prime mai mici ar fi importantă pentru ca transportul maritim să revină la nivelurile normale. Cahill a menționat că nu se așteaptă ca costurile de asigurare să se stabilizeze rapid, dar că aceasta nu este principala problemă. „Problema a fost că proprietarii de nave pur și simplu nu doreau să-și pună echipajele în pericol. Când vor avea acea certitudine, acea siguranță, acel sentiment că este în regulă să tranziteze din nou, cred că veți vedea un rezultat destul de rapid”, a afirmat el.
**Sfârșitul Hormuzului?**
Iranul a blocat traficul prin strâmtoare ca răspuns la loviturile aeriene americane și israeliene care au declanșat războiul pe 28 februarie. Această mișcare a aruncat piețele globale în tumult, a cauzat penurii acute de combustibil în mari părți ale Asiei și i-a determinat pe producătorii de petrol și gaze din Golf să înceapă să se întrebe dacă ar trebui să pregătească rute alternative către piață. Arabia Saudită și-a crescut producția prin conducta Est-Vest, pompând țițeiul către portul Yanbu de la Marea Roșie pentru a ocoli strâmtoarea. Emiratele Arabe Unite au găsit o soluție similară, utilizând conducta lor către portul Fujairah, la Golful Oman. Iranul a vizat ambele rute în timpul conflictului, dar niciuna nu a fost la fel de vulnerabilă ca strâmtoarea. Acest lucru i-a determinat pe unii să sugereze că războiul i-a oferit Iranului o armă viitoare, cu un levier chiar mai mare decât o arsenală nucleară – și anume, perspectiva de a închide fluxurile comerciale globale ori de câte ori dorește. Nu toată lumea este de acord, totuși. „Una dintre lecțiile acestei episoade este că este periculos să fii prea dependent de un singur punct de sufocare. Și, desigur, Strâmtoarea Hormuz este cel mai critic punct de sufocare al petrolului la nivel mondial”, a spus Cahill. „Cumpărătorii din țările importatoare vor reevalua riscul de aprovizionare și riscul de tranzit prin Orientul Mijlociu în moduri cu adevărat semnificative”, a adăugat el. „Există un scepticism că Strâmtoarea Hormuz va constitui vreodată o cotă la fel de mare din tranzitul și exporturile globale de petrol. Conductele de ocolire sunt în curs de desfășurare. Oamenii vor explora infrastructuri alternative.”