Prețul petrolului WTI a depășit pragul de 110 dolari la începutul acestei săptămâni, extinzând o creștere explozivă care a ridicat deja prețurile cu aproximativ 50% de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, pe 28 februarie. Această ultimă mișcare a urmat unui salt violent la deschiderea săptămânală, subliniind cât de repede se adaptează piețele la posibilitatea ca această criză să evolueze într-o perturbare susținută a aprovizionării globale cu energie sau chiar a producției.
În timpul weekendului, evoluțiile politice au eliminat efectiv „reducerea diplomatică” rămasă care fusese inclusă în prețurile petrolului. Piețele presupuseseră anterior că negocierile, rezervele strategice sau intervenția externă ar putea stabiliza în cele din urmă situația. Aceste presupuneri par acum din ce în ce mai fragile.
O evoluție cheie a fost tranziția conducerii în Iran. Numirea oficială a lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem, după moartea lui Ali Khamenei, este interpretată pe scară largă ca semnalând o poziție politică mai dură la Teheran. Piețele consideră tranziția ca reducând probabilitatea unui compromis diplomatic rapid.
În același timp, SUA au trimis un semnal politic puternic. Remarcile recente ale președintelui Donald Trump conform cărora prețurile mai mari ale petrolului sunt „un preț foarte mic de plătit” pentru înfrângerea Iranului sugerează că Washingtonul este puțin probabil să prioritizeze stabilizarea prețurilor prin măsuri precum eliberarea de rezerve strategice de petrol. Împreună cu cererile de „predare necondiționată”, comentariile au eliminat o mare parte din așteptările pieței privind o dezescaladare pe termen scurt.
Cu WTI deja peste 110 dolari, întrebarea cheie pentru piețe nu mai este dacă creșterea va continua, ci cât de departe s-ar putea extinde dacă criza se intensifică. Perspectiva ar putea fi încadrată în trei scenarii posibile: 130, 150 și 200 de dolari pentru un baril.
**Nivelul de 130 de dolari: „Vârful Geopolitic”**
Primul scenariu se concentrează în jurul nivelului de 130 de dolari. Această zonă de preț reprezintă ceea ce ar putea fi descris drept un „vârf geopolitic”, determinat în principal de teamă și perturbări logistice, mai degrabă decât de o penurie fizică completă a aprovizionării cu țiței. Strâmtoarea Hormuz transportă în mod normal aproximativ 21 de milioane de barili pe zi, sau aproximativ 20% din consumul global de petrol. În prezent, se pare că aproximativ 150 de petroliere așteaptă în afara strâmtorii, în timp ce proprietarii de nave evaluează condițiile de securitate. Dacă acest „parc auto de tancuri” persistă timp de mai multe zile, piețele pot începe să trateze perturbarea ca un blocaj susținut al ofertei. Un astfel de scenariu ar putea împinge prețul petrolului spre nivelul de 130 de dolari, similar cu vârfurile de preț observate în timpul fazei inițiale a războiului Rusia-Ucraina din 2022. În acea etapă, prețurile ar reflecta în mare măsură primele de risc și fricțiunile logistice, mai degrabă decât penuriile directe.
**Nivelul de 150 de dolari: Pragul „Forței Majore”**
Un al doilea scenariu, mai sever, ar implica un preț al petrolului care se apropie de 150 de dolari. Ministrul Energiei din Qatar, Saad Sherida Al-Kaabi, a avertizat săptămâna trecută că atât Brent, cât și WTI ar putea ajunge la 150 de dolari pe baril în două-trei săptămâni, dacă situația nu se stabilizează. Semnificația nivelului de 150 de dolari constă în potențialul unei reacții în lanț de „forță majoră”. Dacă exportatorii nu pot transporta țiței prin Hormuz, producătorii ar putea începe să suspende legal contractele de livrare. Acest lucru ar putea declanșa cumpărături de panică de către economiile dependente de import. Între timp, blocarea 100% a acestei rute pentru mai mult de două săptămâni ar putea obliga matematic prețul să ajungă la 150 de dolari pentru a „sufoca” suficientă cerere globală pentru a se potrivi cu oferta rămasă.
**Nivelul de 200 de dolari: Scenariul „Daunelor Structurale”**
Cel mai extrem rezultat ar fi ca prețul petrolului să se îndrepte spre pragul de 200 de dolari. Acest scenariu ar necesita o escaladare fundamentală a conflictului, inclusiv atacuri directe asupra infrastructurii energetice majore din regiunea Golfului. Facilități precum uzina de procesare Abqaiq din Arabia Saudită, câmpul Upper Zakum din Emiratele Arabe Unite și rafinăria Al-Zour din Kuweit reprezintă piloni critici ai sistemului energetic global. Dacă aceste active ar fi deteriorate, piața nu ar mai prețui perturbări temporare, ci daune structurale pe termen lung ale aprovizionării cu petrol. Spre deosebire de perturbările de transport maritim, infrastructura energetică deteriorată poate dura ani de zile pentru a fi restaurată. Într-un astfel de scenariu, prețurile care se apropie de 200 de dolari ar reflecta o piață care prețuiește un deficit global de aprovizionare pe mai mulți ani, mai degrabă decât un șoc geopolitic pe termen scurt.